Cazuta, cu genunchii goi pe podea, imi privesc chipul in balta de sange care continua sa creasca. Cu mainile murdare imi sterg fruntea, obrajii, buzele. Stau si te privesc, Straine. Langa tine, zace aruncat pistolul care a tras fara mila, ochii tai negri si goi sunt de mult cuprinsi de fiorul rece pe care un condamnat la moarte il transmite calailor lui. Stau si te privesc si incerc sa ma gandesc ca totul s-a intamplat asa cum trebuia: nu-ti mai port camasa... nu te mai iau cu mine in calatorii peste mari si tari... nu te mai cred... nu te mai astept si nici nu am sa regret fapta mea necugetata. Totul e asa cum trebuia sa fie. La urma urmei, nu putem castiga amandoi.
Eu, eu am murit odata cu tine. Ti-am permis sa ma iei in vidul in care acum te scalzi, ti-am permis sa-mi lasi regretul de a te fi cunoscut, de a te fi privit. Nu mai sunt o calatoare in timp deoarece timpul pentru mine s-a oprit in loc. Timpul, pentru mine, se deruleaza ca o banda in balta de sange din fata mea. Sangele tau, Straine imi arde chipul si ma desfigureaza complet. Focul imi cuprinde tot trupul si devin un pumn de cenusa care zace, acum, la randul sau, in fata ta. Ochii tai negri in care abisul isi deschide portile par sa imi imprastie cenusa.
Dar, Straine, Phoenix nu are nevoie decat de propria-i cenusa pentru a prinde aripi si pentru a zbura mai sus de nori si mai sus de cer.Phoenix ma duce acum pe aripile ei, in timp ce tu nu ai decat sa ramai cufundat in abisul tau. Eu, Straine, ma inalt mai repede si mai sus decat ti-ai fi putut imagina, cat ai fost in viata. O parte din mine, insa, a ramas acolo unde esti tu : trecutul meu, care nu reprezinta decat un timp mort. Aceasta Phoenix nu va mai fi niciodata intreaga pentru ca iti va duce dorul, dar cealalta jumatate a lui Phoenix va fi asa cum nimeni nu va putea fi vreodata, pentru ca acea Pasare de Foc va trai sus, cel mai sus.
