Cand a aflat, Phoenix a zambit ironic. S-a simtit in sfarsit razbunata. Vezi tu, ea nu se abate de la calea ei! Ea e tot mai sus, zboara fara sa se opreasca. Tot ce are Ea e nemarginit. Are tot! Nu are nevoie de tine, de noi, ci doar de infinit.
Eu, oricat de mult mi-as dori sa pot tine pasul cu ea, simt ca nu e suficient... Simt ca ma innec in propriile mele idealuri. Ea poate avea tot ce isi doreste, eu ma multumesc cu ce am. Ea are necunoscutul, eu am rutina, ea are cale libera, eu ma impiedic la orice pas. Ea te ucide, dar eu iti dau viata.
Totul se rezuma la modul in care alegi sa zbori, sau sa mori. Ea ma tine pe aripile ei, eu incerc sa fiu ca ea.
Ea e perfecta, eu sunt doar un ciob de sticla, atat de firav, atat de inutil... Ea nu iarta, nu iubeste si nu judeca. Ea e scaparea mea. In imperfectiunea mea, ma las puratata de principii si reguli demult ingropate si uitate undeva in trecutul ei.
Phoenix e perfecta! Are idealuri, teluri de la care nu se abate. Ea se inalta tot mai sus, zburand deasupra noastra, deasupra ta! Pentru ea, esti doar o amintire.
In timp ce eu aleg calea cea usoara, cea sigura, ea isi infrunta destinul cu capul sus fara sa ii pese ca plateste cu viata ei! Ea, e nemuritoare! Eu am vicii: beau, fumez, injur si blestem soarta si ziua in care te-am vazut. Ea tace si ma priveste cu dispret.
In timp ce ea iti lasa tot ce e pamantesc, eu iti iau inapoi fara sa imi pese de consecinte! Imi retrag gloantele cu care te-am trantit la podea! E inutil sa incerc sa imi sterg urmele! Am fost acolo, Phoenix a vazut, dar nu ma poate intelege! In acest moment, nu poate decat sa imi usuce lacrimile si sa se inalte!
Phoenix nu stie ca eu nu pot zbura cu o singura aripa!
