Straine, port camasa ta...

Dupa cum vezi, Straine, nu am uitat scopul acestui biet blog. Am ajuns sa cred ca totul e nul pentru noi, un vid absolut in care m-am pierdut fara sa imi dau seama. Nici nu mai stiu cum a inceput totul si nici nu imi pot da seama cum de s-a ajuns atat de departe. Straine, existi; tocmai din acest motiv nu pot sa iti dau un nume, nu te pot descrie, dar existi, lucru ce pentru mine inseamna enorm.
Mi-e greu sa cred ca ai reusit sa treci de multe bariere ale sufletului meu doar privindu-ma in ochi, doar examinandu-mi pasii, modul meu de a ma comporta, defectele si chiar o parte din slabiciuni. Cu toate acestea, mi-e foarte greu sa ma obisnuiesc cu gandul ca dormi in alt asternut si cauti compania unei femei doar pentru a te distra.
Straine, port camasa ta de ani fara ca tu sa observi, fara ca tu sa vezi in mine o posibila alinare, o posibila vorba buna spusa la nevoie, un posibil umar pe care sa plangi, o posibila femeie in adevaratul sens al cuvantului. Port in mine aceasta taina pe care o voi lua cu mine oriunde as pleca, si stiu ca de-o fi sa fug cat mai departe de aici, vei fi cu mine. Indiferent de ce se va intampla, nu vei fi singur, pentru ca timpul schimba multe si nu se stie niciodata ce iti rezerva viata. Vei invata sa zbori, in timp ce eu voi renaste din propria cenusa, vei invata sa visezi, in timp ce eu nu voi avea somn, vei invata sa iubesti, in timp ce eu nu voi mai exista in mintea ta.
Dar chiar si dupa toate acestea, Straine, voi purta camasa ta! Voi visa dimineata in care voi fi trezita de vocea ta,  vom bea cafeaua din aceeasi ceasca si vom adormi in miez de noapte in acelasi asternut, impartind aceeasi perna. Deocamdata nu iti pot dori altceva decat sa fii fericit si sa nu iti pui intrebari sau nu incerca sa ma vezi cu alti ochi. Sunt ceea ce sunt, esti tot ce mi-as fi putut dori vreodata. Nimic mai mult! Suntem doi straini care trec unul pe langa altul fara un scop anume, merg pe acelasi drum, dar in directii diferite...