Și iar mă chinui
tu, răzând,
Și iar mă minți
tu, gând cu gând!
Și iar mă lași tu
așteptând
Zorii zilei, blestemând!
Să nu mă lași în
depărtare
Ca pe-un ultim
călător,
Vina mea, păcat
nu are
Oprește
timpu-ncetișor.
Am iubit o dată-n
viață,
De două ori am
fost iubit.
Ales s-atârn de-un fir de ață
De când Doamna
m-a găsit!
Trebuia să simt
necazul
Când în noapte ai venit!
Dar, să mint nu
mai e cazul...
Mai am doar un asfințit!
N-am văzut cât
ești de crudă,
Și am cedat în
fața legii
Chipul tău cel
plin de pudră
Urmărea doar
privilegii...
Cum așteptai,
stimată Doamnă,
Stând picior
peste picior
Din gura mea,
o-ntreagă toamnă
S-auzi șoapte de
amor..
Reneg sângele-ți
albastru
Și-ți arunc
cuvinte-n silă,
Privesc pe cer un
ultim astru
Minți, iar eu cerșesc
milă...
Tu, doar să mă
ierți, blondino
Pentru toate
ce-am făcut!
Și de vrei, acuma
vino,
Caută-mi un
așternut!
Nu-mi fă loc, ci
doar îmi sapă,
Caută-mi umbră de
pini,
Ea, îmi dă pământ
și apă,
Eu, vă dau cununi
de spini.
Să-mi scrii in
piatră, tu, aleaso,
Această ultimă
elegie!
Și s-o semnezi,
frumoaso:
„Al crudei Doamne,
pe vecie! ”
