Aristocrata

Și iar mă chinui tu, răzând,

Și iar mă minți tu, gând cu gând!

Și iar mă lași tu așteptând

Zorii zilei, blestemând!

Să nu mă lași în depărtare

Ca pe-un ultim călător,

Vina mea, păcat nu are

Oprește timpu-ncetișor.

Am iubit o dată-n viață,

De două ori am fost iubit.

Ales s-atârn de-un fir de ață

De când Doamna m-a găsit!

Trebuia să simt necazul

Când în noapte ai venit!

Dar, să mint nu mai e cazul...

Mai  am doar un asfințit!

N-am văzut cât ești de crudă,

Și am cedat în fața legii

Chipul tău cel plin de pudră

Urmărea doar privilegii...

Cum așteptai, stimată Doamnă,

Stând picior peste picior

Din gura mea, o-ntreagă toamnă

S-auzi șoapte de amor..

Reneg sângele-ți albastru

Și-ți arunc cuvinte-n silă,

Privesc pe cer un ultim astru

Minți, iar eu cerșesc milă...

Tu, doar să mă ierți, blondino

Pentru toate ce-am făcut!

Și de vrei, acuma vino,

Caută-mi un așternut!

Nu-mi fă loc, ci doar îmi sapă,

Caută-mi umbră de pini,

Ea, îmi dă pământ și apă,

Eu, vă dau cununi de spini.

Să-mi scrii in piatră, tu, aleaso,

Această ultimă elegie!

Și s-o semnezi, frumoaso:

„Al crudei Doamne, pe vecie! ”

Astazi!

Zilele trecute am fost "anuntata" cum ca o veche prietena imi va bate la usa : Insomnia, doar ca nu am crezut ca aceasta vizita va avea loc cu adevarat. Pentru prima oara, dupa mult timp, cafeaua nu a avut absolut niciun rol in ecuatie.
Profitand de starea de euforie care a intrat in camera mea cu odata cu Insomnia, voi lasa la o parte mocirla care nu mi-a dat pace in ultimul timp.
Astazi, nu exista gloante si trandafiri cu spini, nu exista resentimente, Una si Cealalta au cazut la pace, Unul a iesit din peisaj. Astazi e pentru mine, si atat!
Astazi iubesc mai mult ca oricand linistea; nu am de gand sa pun in balanta binele si raul. Remarc pentru prima oara in ultimul timp ca iubesc frunzele moarte dar si copacii infloriti, iubesc batraneii care pasesc tinandu-se de mana pe aleea din parc dar si pe cei singuri, pe care numai o partida de sah in aer liber le mai poate alina chinul. Iubesc copiii care alearga care incotro si tipa cat ii tin plamanii, ador mirosul dulce de covrigi calzi. Astazi, oricine ai fi, esti binevenit in viata mea. Nimeni nu traieste in Iad. Avem atat de multe lucruri de care trebuie sa ne bucuram, incat ceilalti n-au de cat sa se faca pierduti. Ei nu conteaza.
N-am sa caut brate  ferme care sa ma cuprinda pentru ca azi nu ne iubim trupurile; nu-ti mai las urme de ruj pe ceasca pentru ca azi nu bem cafea, azi nu iti imbrac camasa si nu te ucid. Astazi iti iubesc privirea si ma caut cu disperare in lumina ochilor tai; mirosul tau e mirosul meu; nu vii, dar nici nu pleci... Impreuna oprim timpul la "azi". Ei iti vor spune multe despre trupuri putrezite si te vor imbata cu veninul ce li se scurge lin pe buze, dar ai destul timp sa ii cunosti. Azi nu te grabesti sa o faci, pentru ca azi, la fel ca si mine, iubesti.
Nu poti trai fara sa iubesti. Nu ai nevoie de permisiunea nimanui ca sa poti iubi asa cum nu am avut eu nevoie de permisiunea nimanui pentru a te observa si pentru a te lasa sa intri in casa mea, la brat cu Insomnia.
Lasa-ma sa imi aprind tigara si sa spun ca astazi, Straine, te iubesc!

Sa nu ma crezi!

Dintre toate femeile care au fost pana acum in viata ta, as fi putut ramane Una. Una pentru tine, Una pentru noi, Una oarecare. In schimb, a trebuit sa ma multumesc ca fiind Cealalta parte din tine, fara Una, fara noi. Cealalta fara de care sa nu poti deschide ochii, Cealalta care-ti face palmele sa transpire si pe care o privesti inmarmurit fara a fi capabil sa ii vorbesti.
Dintre toti barbatii care au fost in viata mea, ai fi putut ramane Unul, dar rolul de tiran iti este mult mai potrivit!
Faust! Ai ales sa te dai pe nimic, am ales sa ma dau la o parte.
Locul Unei nu este al meu, iar tu mie nu imi poti fi Celalalt. Tu esti doar Faust, si atat!
Poate delirez si totul nu este decat rezultatul noptilor albe in care m-am scufundat in valuri de cafea si tarie.
Poate norii de fum de tigara nu s-au ridicat suficient de sus si poate scrumul mult prea greu imi cade pe pleoape si nu ma lasa sa privesc lucrurile dintr-un alt  punct de vedere.
Una e mult prea mult a ta, Cealalta e de necontrolat. Oare nu cumva ti-e frica de propriile radacini?
Faust! Totul e mult prea complicat fara tine pentru ca totul a inceput sa se rezolve de la sine si ajung sa cred ca eu nu mai am  niciun rol. Toate tigarile pe care le-am aprins si le-am stins la jumatate mi-au vorbit despre tine. Valurile de cafea nu m-au ajutat sa vad dincolo de tine. Taria nu mi-a mai ars gatul, ci a curs ca mierea alinandu-mi durerea!
Faust! Oricat de mult vei continua sa ratacesti, nu te vei gasi, oricat de mult vei dormi, nu te vei putea odihni, oricat de mult vei cauta, nu vei gasi! Minciunile tale sunt gandurile mele care se scurg pe buze straine si te vor face sa nu ma poti uita. Minciunile mele rostite de buzele tale vor reusi sa patrunda dincolo de sarcasmul si cinismul meu. Ele te vor face sa nu ma crezi in momentul in care iti voi raspunde sec : "Sunt bine!". Imi vei citi in ochi ca nu e asa!
Poti sa lovesti cat poti de tare, dar stii mai bine decat mine ca Una e un singur spirit intrupat in N Ele, Una nu e niciodata aceeasi. Cealalta, e o Alta pentru care rolul tau in viata ei a luat sfarsit!
Faust, ai devenit zat de cafea, nu ai putut zbura suficient de sus, iar acum, ai ajuns sa imi ingreunezi pleoapele, ai inceput sa arzi totul in mine!
Azi, in cinstea ta, sting ultima tigara si beau ultimul strop de cafea!

Tot!

Mi s-a spus ca ma cauti. Mi s-a spus ca ratacesti asa cum am ratacit si eu. Mi s-a spus ca nu ai somn si intrebi mereu de mine.
Cand a aflat, Phoenix a zambit ironic. S-a simtit in sfarsit razbunata. Vezi tu, ea nu se abate de la calea ei! Ea e tot mai sus, zboara fara sa se opreasca. Tot ce are Ea e nemarginit. Are tot! Nu are nevoie de tine, de noi, ci doar de infinit.
Eu, oricat de mult mi-as dori sa pot tine pasul cu ea, simt ca nu e suficient... Simt ca ma innec in propriile mele idealuri. Ea poate avea tot ce isi doreste, eu ma multumesc cu ce am. Ea are necunoscutul, eu am rutina, ea are cale libera, eu ma impiedic la orice pas. Ea te ucide, dar eu iti dau viata.
Totul se rezuma la modul in care alegi sa zbori, sau sa mori. Ea ma tine pe aripile ei, eu incerc  sa fiu ca ea.
Ea e perfecta, eu sunt doar un ciob de sticla, atat de firav, atat de inutil... Ea nu iarta, nu iubeste si nu judeca. Ea e scaparea mea. In imperfectiunea mea, ma las puratata de principii si reguli demult ingropate si uitate undeva in trecutul ei.
Phoenix e perfecta! Are idealuri, teluri de la care nu se abate. Ea se inalta tot mai sus, zburand deasupra noastra, deasupra ta! Pentru ea, esti doar o amintire.
In timp ce eu aleg calea cea usoara, cea sigura, ea isi infrunta destinul cu capul sus fara sa ii pese ca plateste cu viata ei! Ea, e nemuritoare! Eu am vicii: beau, fumez, injur si blestem soarta si ziua in care te-am vazut. Ea tace si ma priveste cu dispret.
In timp ce ea iti lasa tot ce e pamantesc, eu iti iau inapoi fara sa imi pese de consecinte! Imi retrag gloantele cu care te-am trantit la podea! E inutil sa incerc sa imi sterg urmele! Am fost acolo, Phoenix a vazut, dar nu ma poate intelege! In acest moment, nu poate decat sa imi usuce lacrimile si sa se inalte!
Phoenix nu stie ca eu nu pot zbura cu o singura aripa!

She is back!

http://www.youtube.com/watch?v=niWEDh6gCpU&feature=related


"Robbed of my innocence, had no more time to play.
I sure got my feathers burned, but I'm stronger than the flames".

Timp mort!

            Azi am ucis. Fara sa port vreo camasa, fara teama, fara rusine si mai ales, fara sens.
            Cazuta, cu genunchii goi pe podea, imi privesc chipul in balta de sange care continua sa creasca. Cu mainile murdare imi sterg fruntea, obrajii, buzele. Stau si te privesc, Straine. Langa tine, zace aruncat pistolul care a tras fara mila, ochii tai negri si goi sunt de mult cuprinsi de fiorul rece pe care un condamnat la moarte il transmite calailor lui. Stau si te privesc si incerc sa ma gandesc ca totul s-a intamplat asa cum trebuia: nu-ti mai port camasa... nu te mai iau cu mine in calatorii peste mari si tari... nu te mai cred... nu te mai astept si nici nu am sa regret fapta mea necugetata. Totul e asa cum trebuia sa fie. La urma urmei, nu putem castiga amandoi.
Eu, eu am murit odata cu tine. Ti-am permis sa ma iei in vidul in care acum te scalzi, ti-am permis sa-mi lasi regretul de a te fi cunoscut, de a te fi privit. Nu mai sunt o calatoare in timp deoarece timpul pentru mine s-a oprit in loc. Timpul, pentru mine, se deruleaza ca o banda in balta de sange din fata mea. Sangele tau, Straine imi arde chipul si ma desfigureaza complet. Focul imi cuprinde tot trupul si devin un pumn de cenusa care zace, acum, la randul sau, in fata ta. Ochii tai negri in care abisul isi deschide portile par sa imi imprastie cenusa.
Dar, Straine, Phoenix nu are nevoie decat de propria-i cenusa pentru a prinde aripi si pentru a zbura mai sus de nori si mai sus de cer.
            Phoenix ma duce acum pe aripile ei, in timp ce tu nu ai decat sa ramai cufundat in abisul tau. Eu, Straine, ma inalt mai repede si mai sus decat ti-ai fi putut imagina, cat ai fost in viata. O parte din mine, insa, a ramas acolo unde esti tu : trecutul meu, care nu reprezinta decat un timp mort. Aceasta Phoenix nu va mai fi niciodata intreaga pentru ca iti va duce dorul, dar cealalta jumatate a lui Phoenix va fi asa cum nimeni nu va putea fi vreodata, pentru ca acea Pasare de Foc va trai sus, cel mai sus.

            Eu, am hotarat sa nu raman, ci sa urmez ultima mea farama de speranta. Te las in abisul tau. Eu sunt mult prea ocupata sa zbor!!

Fum, praf, huligani...

Imi pierdeam pasii pe aceleasi strazi pline de praf si vechi in cautarea acelui "ceva" ce nu poate fi descris prin simple cuvinte. Simteam nevoia sa imi aprind o tigara deja fumata, deja pierduta in zecile de mii de amintiri.
Paseam tot mai greu, tot mai impovorata de josnica mea slabiciune. Aerul nu mai putea fi respirat, tigara nu mai putea astepta.
Fumul ei plangea, tanjea sa se piarda in eterna zare, sa se evapore, sa dispara...

Pentru o clipa, as fi vrut ca totul sa se opreasca in loc : fumul sa se schimbe in parfumul trandafirilor salbatici, praful sa devina pulbere de stele, huliganii sa imbratiseze cele mai nebanuite cai ale intelepciunii. As fi vrut ca machiajul meu grotesc sa-mi arate cel mai curat chip din cate exista. Din departare, le vad venind, pe Ele, cele mai josnice fiinte ; cele care isi vand trupurile pentru nimic, cele care provin din cele mai inalte culmi ale decaderii. Se apropie razand, si ascund in zambetele lor cele mai mizerabile ganduri...
Huliganii incearca din rasputeri sa le acopere trupurile imbatranite inainte de timp cu propriile haine.

Le vad cum din simple amatoare ale vietii de noapte, devin adevarate domnite, atragatoare, parfumate, cochete, domnite demne de adevarate palate de clestar...
Mirosul de fum devine mirosul trandafirilor salbatici, praful ajunge praf de stele, iar huliganii sunt acum adevarati cavaleri.
Sangeriul parului meu imbraca zarea si totul devine asa cum mi-am dorit : simplu, elegant, misterios...
Tigara mea nu isi mai are locul in aceasta lume. Nici eu.
Ma trezesc amortita din lumea lor... Machiajul meu grotesc continua sa ma uimeasca prin lipsa de bun gust, dorinta mea de a aprinde o tigara ma urmareste la fiecare pas, fumul ei devenind o certitudine... Praful ma impiedica sa respir ultimele mele clipe in aceasta lume, iar huliganii, fac ce stiu ei mai bine : sa dezbrace trupuri batrane, sa si le insuseasca, sa le batjocoreasca, si mai apoi, sa le uite... Ele isi continua drumul spre nicaieri fara sa isi imagineze macar pentru o clipa cum li s-ar parea o viata de domnita...
Sangeriul parului meu nu este observat asa cum nu este observata zarea... Pasii mei se pierd pe aceleasi strazi vechi...Culmile decaderii insa, ma pandesc la orice pas.Incep sa le stiu locul. Ma pierd insa, printre fum, praf, huligani...
Straine, povestile mele nu incep cu "A fost odata" si nu cunosc sfarsit...